Proiect - 30.04.2013
HOTĂRÂRE privind modificarea descrierii tehnice a unui imobil şi schimbarea titularului dreptului de administrare a unor imobile, aflate în domeniul public al statului şi în administrarea unor unităţi din subordinea Ministerului Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
Cetăţenii şi instituţiile interesate pot transmite opinii / propuneri / sugestii în termen de 10 zile de la data publicării. Persoana de contact: d-na Avarvarei Daniela, e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Direcţia Patrimoniu, Parc Auto şi Administrativ.
COMUNICAT DE PRESĂ
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, a efectuat o vizită la fabrica Danone România din Bucureşti, ocazie cu care a discutat cu Dieter Schulz, directorul general al Danone în regiunea Europa Centrală şi de Sud, despre istoricul de 15 ani al acestei companii în ţara noastră dar şi despre oportunităţile de dezvoltare pe care piaţa românească le poate oferi.
Ministrul a apreciat prezenţa Danone pe piaţa românească, aceştia deţinând o pondere de 48% în momentul de faţă, potrivit calculelor realizate de companie. Din punct de vedere economic, aceştia reprezintă un investitor important pentru ţara noastră, luând în considerare locurile de muncă create, cifra de afaceri şi veniturile care se înregistrează la bugetul de stat.
“România a atras fonduri europene pentru industria laptelui în perioada 2007-2013 în valoare de 42 de milioane de euro. Astăzi avem unităţi importante care satisfac consumul de pe piaţa internă, dar există, pe fondul creşterii consumului de lapte, loc suficient pentru a dezvolta ferme şi unităţi de procesare. Pentru ambele zone există fonduri europene pe care le vom pune la dispoziţia tuturor celor care vor fi interesaţi”, a declarat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.
Totodată, ministrul Agriculturii a afirmat că viitorul Program Naţional pentru Dezvoltare Rurală va avea în vedere dezvoltarea nu doar a zonei de procesare, ci şi a celei de producţie, respectiv a fermelor, pe care se va pune accentul în perioada 2014-2020, ţinând cont de potenţialul pieţei româneşti în ceea ce priveşte consumul de lactate.
Preturi piete saptamana 1-15 aprile 2013
Preturi piete saptamana 1-15 aprilie 2013
INFORMARE DE PRESĂ
Joi, 18 aprilie 2013, Ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Daniel Constantin, va efectua o vizită la fabrica Danone România din Bucureşti, str. Sold. Nicolae Canea nr.140-160, sector 2, Bucureşti, România.
Vizita în fabrică va începe în jurul orei 10:45 şi va fi urmată de declaraţii de presă la locaţie.
INFORMARE DE PRESĂ
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, participă luni, 15 aprilie 2013, ora 11.00, la Casa de Cultură din Topoloveni, judeţul Argeş, în sala “Pr. Ion Ionescu”, la Conferinţa de prezentare a campaniei „Caravana Fondurilor Europene pentru Satul Românesc”, desfăşurată sub sloganul „PNDR VINE ÎN SATUL TĂU”.
Alături de Ministrul Agriculturii, Daniel CONSTANTIN, participă și Secretarul de Stat în MADR, Achim IRIMESCU, conferinţa fiind susţinută de către Directorul General al APDRP, George TURTOI, Dorel BENU – Director General al APIA. La eveniment vor mai participa Cristian SOARE - Prefectul judeţului Argeş şi Constantin NICOLESCU - preşedintele Consiliului Judeţean Argeş.
Conferinţa de la Topoloveni din cadrul campaniei APDRP – Caravana „PNDR vine în satul tău!” – va promova noile activităţi de informare şi educare destinate publicului ţintă al PNDR, către partenerii de la toate nivelurile decizionale, precum şi către publicul larg.
COMUNICAT DE PRESĂ
Vineri, 12 aprilie 2013, secretarul de stat Daniel Botănoiu s-a întâlnit cu reprenzentanţii grupului de lucru constituit in vederea elaborarii unui plan de măsuri privind funcţionarea pieţei funciare.
La întâlnire au participat directorii de specialitate din cadrul MADR, Ramona Şoimu - reprezentant al Ministerului Dezvoltării şi Administraţiei Publice, Mirela Iovu - vicepreşedinte al CEC Bank, Viorel Raicu - reprezentant al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Agricultură, Alimentaţie, Tutun, Domenii şi Servicii Conexe “Agrostar”, Viorel Nica - prim-vicepreşedinte al Federaţiei Naţionale a Producătorilor din Agricultură, Industria Alimentară şi Servicii Conexe din România “PRO AGRO”.
Grupul de lucru a avut ca atribuţii analizarea pieţei funciare şi propunerea unui plan de măsuri care să conducă la comasarea terenurilor şi reducerea numărului de ferme şi exploataţii agricole, analizarea oportunităţii privind liberalizarea piaţei funciare şi propunerea unui plan de măsuri cu privire la implementarea acestui proces, elaborarea unui proiect de act normativ privind funcţionarea pieţei funciare, şi un plan de măsuri cu privire la evitarea apariţiei tranzacţiilor speculative cu terenurile agricole.
Grupul de lucru va înainta conducerii instituţiilor cu atribuţii, propunerile rezultate în urma acestor discuţii în vederea elaborării unui act normativ care să reglementeze piaţa funciară în România.
Pretul cerealelor pe pietele reprezentative din Romania - saptamana 14 - 2013
Pretul cerealelor pe pietele reprezentative din Romania - saptamana 14 - 2013
COMUNICAT DE PRESĂ
Joi, 11 aprilie 2013, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a efectuat o vizită de lucru in județul Bacău, prilej cu care a vizitat firma Agricola International S.A. Bacău, unitate de producție integrată, înglobând producerea nutrețurilor concentrate, creșterea și îngrășarea păsărilor, procesarea și comercializarea cărnii, a produselor din carne și ouălor pe piața internă și externă.
În cadrul vizitei, ministrul Agriculturii si conducerea societății au discutat aspecte legate de managementul companiei, cifra de afaceri, investițiile făcute în linia de producție și procesare, dar și în unitățile de comercializare. Pe parcursul zilei au urmat deplasări la două unități de procesare, respectiv S.C. Salbac S.A. Bacău – lider pe piața românească în producerea sortimentului “salam de Sibiu” şi SC Ro Lion Foods SRL – specializată în conserve din carne de vită.
În data de 12 aprilie 2013, ministrul Agriculturii a vizitat societatea SC Suinprod SA Roman, din judetul Neamț, unitate aparținând grupului Kosarom, având ca obiect de activitate creșterea porcinelor.
Vizită firma Agricola International S.A. Bacău
Vizită societatea SC Suinprod S.A. Roman
COMUNICAT DE PRESĂ
Joi, 11 aprilie, la sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale a avut loc o întâlnire la care au participat, pe de o parte, secretarii de stat Daniel Botănoiu (MADR), Georgeta Bratu (MMFPSPV), Dan Manolescu (MFP), iar pe de altă parte reprezentanţii asociaţilor crescătorilor de ovine din România.
Discuţiile au vizat mai multe subiecte, printre care posibilitatea găsirii unei derogări de la Codul Muncii cu privire la angajarea prin contract a ciobanilor, clarificări legate de adaptarea impozitării exploatațiilor din zona montană la veniturile din această zonă defavorizată, clarificări privind plata TVA-ului pentru fermierii care depășesc cuantumul de 65.000 euro/an, clarificări privind impozitarea subvențiilor care se dau în agricultură, chestiuni legate de înființarea Camerelor Agricole, a legii pajiștilor și a certificatelor de producători.
În ceea ce priveşte solicitarea reprezentanţilor crescătorilor de ovine de a identifica o derogare de la Codul Muncii cu privire la angajarea prin contract a ciobanilor pe motiv că această măsură ar fi neaplicabilă din cauza educației precare a acestora și a părăsirilor dese a locurilor de muncă înregistrate în acest domeniu, s-a convenit înființarea unei comisii interministeriale care, împreună cu delegații crescătorilor de ovine,să identifice posibilitatea unei derogări de la Codul Muncii fie printr-un statut al ciobanilor, fie prin modificarea legii zilierilor astfel încât să fie cuprinsă și această categorie socio-profesională.
Referitor la adaptarea impozitării exploatațiilor agricole la veniturile mai mici din zonele montane defavorizate, li s-a comunicat fermierilor că această măsură va fi aplicată începând cu anul viitor.
Cu privire la plata TVA-ului pentru vânzările care depășesc cuantumul de 65.000 euro/an, reprezentantul Ministerului Finanţelor Publice le-a comunicat fermierilor că această măsură este corectă și se aplică tuturor celor care depășesc acest cuantum, indiferent de obiectul de activitate.
De asemenea, la intervenția secretarului de stat Daniel Botănoiu, s-a convenit ca Ministerul Finanțelor Publice să transmită o circulară către toate administrațiile financiare județene, astfel încât să existe o practică unitară în ceea ce privește colectarea impozitelor provenite din activitățile agricole.
La finalul discuțiilor, secretarul de stat Daniel Botănoiu a clarificat câteva aspecte privind legea pajiștilor, legea înființării camerelor agricole, precum și unele chestiuni legate de implementarea certificatelor de producători în piețe.
COMUNICAT DE PRESĂ
Vineri, 5 aprilie 2013, secretarul se stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Achim Irimescu, a vizitat S.C. Avicola Crevedia S.A. (jud. Dâmbovița), societate comercială având ca activitate principală creșterea păsărilor și care, începând cu anul 2006, a intrat într-un continuu și amplu proces de modernizare atât în ceea ce privește sectorul de creștere a păsărilor, cat și sub aspectele abatorizării, procesării și desfacerii cărnii și a produselor din carne.
Întâlnirea dintre secretarul de stat Achim Irimescu și conducerea S.C. Avicola Crevedia S.A. a constat în vizitarea unităților și a liniilor de producție și procesare, concomitent cu prezentarea managementului și a cifrei de afaceri a societății.
Astfel, cu o investiție de 75.000.000 euro până în prezent, producția S.C. Avicola Crevedia S.A. a crescut de la 2,5 milioane pui în anul 2005 la 11,2 milioane pui în anul 2012, producția de carne înregistrând o creștere de la 5.700 tone în 2005 la 35.000 tone în 2013, în timp ce capacitatea de abatorizare și-a extins capacitatea de la 4.000 la 6.000 pui/oră, plasând societatea în rândul primilor 4 mari producători de carne de pasăre din România, cu o cotă de piață de 6-7%.