Anca Bîltac - Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale

MADR informează că Agenția Domeniilor Statului a demarat astăzi, 18 ianuarie 2021, a doua sesiune de concesionare a terenurilor cu destinație agricolă aflate în administrarea Agenției Domeniilor Statului (ADS), în suprafață de până la 50 ha, către tinerii cu vârsta de maxim 40 de ani.

Perioada de depunere a solicitărilor de către tinerii fermieri este 18.01.2021 – 29.01.2021, iar județele pe raza cărora se găsesc terenurile ofertate sunt: Alba, Gorj, Ialomița, Neamț, Satu Mare, Timiș, Teleorman și Vâlcea.

Persoanele interesate care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pot depune solicitări la sediul ADS sau pe adresa de e-mail a instituției, până la data de 29.01.2021, ora 14:00.

Menționăm că suprafețele de teren disponibile pentru contractare, precum și modul de desfășurare a procedurii se regăsesc pe site-ul Agenției Domeniilor Statului, www.domeniilestatului.ro.

Reamintim că în data de 27 noiembrie 2020 a avut loc semnarea primului contract de concesionare de terenuri cu destinație agricolă aflate în exploatarea societăţilor comerciale din portofoliul ADS, libere de contract, în suprafață maximă de 50 ha, cu un tânăr fermier absolvent al învățământului de profil, în vederea înființării unei ferme. Lista completă a tuturor fermierilor declarați admiși pentru prima sesiune este disponibilă pe site-ul ADS.

Normele metodologice de aplicare a acestui program au fost aprobate prin Hotărârea nr. 811/2020, adoptată în ședința de Guvern din data de 24.09.2020.

HOTĂRÂRE pentru completarea Hotărârii Guvernului nr. 868/2018 privind stabilirea modului de acordare a sprijinului financiar din partea Uniunii Europene pentru producătorii din sectorul vitivinicol în perioada 2019-2023
Cetățenii și instituțiile interesate pot transmite opinii/propuneri/sugestii în termen de 10 zile de la data publicării pe adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..
Persoanele sau organizaţiile interesate care transmit în scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de act normativ supus dezbaterii publice vor specifica articolul sau articolele din proiectul de act normativ la care se referă, menţionând data trimiterii şi datele de contact ale expeditorului.

Situația proiectelor depuse la data de 14 ianuarie 2021 - PNDR 2014-2020

Vineri, 15 Ianuarie 2021 12:00

Proiect - 15.01.2021

ORDIN privind modificarea și completarea anexei la Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale și al ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 358/763/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanței Guvernului nr. 37/2005 privind recunoașterea și funcționarea grupurilor și organizațiilor de producători, pentru comercializarea produselor agricole și silvice
Cetățenii și instituțiile interesate pot transmite opinii/propuneri/sugestii în termen de 10 zile de la data publicării pe adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..
Persoanele sau organizaţiile interesate care transmit în scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de act normativ supus dezbaterii publice vor specifica articolul sau articolele din proiectul de act normativ la care se referă, menţionând data trimiterii şi datele de contact ale expeditorului.

În perioada 15 - 19 februarie 2021 va avea loc în Ciudad de Mexico evenimentul „ANTAD RETAIL CONNECT”, acesta va fi organizat în format virtual B2B, datorită efectelor cauzate de pandemia Covid-19.

Evenimentul este organizat de una din cele mai importante asociații din sectorul comercial de consum din Mexic – Asociația Națională a Magazinelor de Autoservire și a Marilor Magazine (ANTAD) – și oferă oportunitatea realizării unor întâlniri de afaceri între mediul de afaceri mexican și cel din străinătate, principalele sectoare vizate fiind industria alimentară și a băuturilor, sectorul Retail și HORECA.

ANTAD reprezintă interesele a 104 lanțuri de magazine (64.570 unități) din Mexic, printre care se numără COSTCO, Chedraui, LaComer, Soriana, Calimex, Comercial Mexicana, etc., motiv pentru care este considerată una dintre cele mai importante asociații de profil.

În cadrul acestui eveniment companiile românești pot să își prezinte produsele și serviciile și pot încheia colaborări comerciale cu partenerii mexicani. Evenimentul se desfășoară prin intermediul platformelor digitale, iar pentru a putea participa se percepe o taxă de 5.000 pesos/reuniune (aprox. 250 USD).

Înregistrarea companiilor străine se poate face până la data de 01 februarie 2021, atât la dresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., în atenția dlui. Ruben Rivera – asistent comercial, cât și spre informare la adresele: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. și  Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., Biroul de Promovare Economică și Comercială Ciudad de Mexico. 

Totodată, precizăm faptul că la evenimentul precedent, desfășurat tot în format digital în luna octombrie a anului 2020, au participat peste 500 de companii ofertante naționale și internaționale, 1.319 cumpăratori și s-au realizat 2.138 reuniuni B2B.

Astfel, având în vedere potențialul comercial al Mexicului (o piață cu 129 milioane consumatori), precum și poziționarea sa geografică (în spațiul de liber comerț al Americii de Nord, împreună cu SUA și Canada), apreciem că încurajarea colaborării comerciale cu partenerii mexicani poate reprezenta o oportunitate pentru România în vederea diversificării piețelor de export pe continentul american. Precizăm că relațiile comerciale ale Uniunii Europene cu Mexicul se desfășoară conform prevederilor Acordului Global de Liber Schimb încheiat în 1997, a cărui versiune actualizată, care stabilește practic eliminarea taxelor comerciale în toate sectoarele, va intra în vigoare (partea economică și comercială) de îndată ce va fi semnată, în lunile următoare.

Biroul de Promovare Economică și Comercială al României la Ciudad de Mexico va participa la eveniment și va oferi tot sprijinul necesar companiilor românești care doresc să obțină mai multe informații și/sau să participe.

Solicitările de înscriere la acest eveniment vor fi comunicate atât organizatorului la adresele menționate mai sus , cât și Direcției Generale Politici în Industrie Alimentară și Comerț pe adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Luni, 11 Ianuarie 2021 10:14

Achizitie 2 directa POCA, cod Smis 126983

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (M.A.D.R.), cu sediul în Bucuresti, B-dul. Carol I, nr. 2-4, sector 3, cod poştal 030163, cod fiscal 4221187, intenţionează să achiziţioneze prin "Cumpărare directă", în temeiul art. 7, alin. 5 din Legea nr. 98/2016 din 19 mai 2016 privind achiziţiile publice, cu completările şi modificările ulterioare, un scaner portabil (lot 1) şi un swich (lot 2) în cadrul proiectului „Consolidarea capacităţii MADR de a elabora politici si reglementari specifice in vederea implementării unui sistem strategic naţional pentru trasabilitatea şi integritatea produselor agroalimentare", proiect POCA Cod MySMIS2014: 126983.

Luni, 11 Ianuarie 2021 09:50

Achizitie directa POCA, cod Smis 126983

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (M.A.D.R.), cu sediul în Bucuresti, B-dul. Carol I, nr. 2-4, sector 3, cod poştal 030163, cod fiscal 4221187, intenţionează să achiziţioneze prin "Cumpărare directă", în temeiul art. 7, alin. 5 din Legea nr. 98/2016 din 19 mai 2016 privind achiziţiile publice, cu completările şi modificările ulterioare, de 6 bucăţi de laptop-uri ce vor fi livrate, fiecare, împreună cu: mouse, hard disk extern, rucsac şi pachetul de licenţe de Windows şi Microsoft în cadrul proiectului „Consolidarea capacităţii MADR de a elabora politici si reglementari specifice in vederea implementării unui sistem strategic naţional pentru trasabilitatea şi integritatea produselor agroalimentare", proiect POCA Cod MySMIS2014: 126983.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, până la data 29 ianuarie 2021 inclusiv, se depun cererile de plată pentru ajutorul de stat în sectorul creşterii animalelor aferente serviciilor prestate în luna decembrie și în trimestrul al IV-lea al anului 2020.

Cererile se depun la sediile Centrelor Judeţene ale Agenţiei, respectiv al Municipiului Bucureşti, unde a fost depusă cererea inițială anuală sau se transmit de către fermieri prin mijloace electronice (poșta electronică, fax etc).

Cererea de plată a ajutorului de stat pentru serviciile de întocmire şi menţinere a registrului genealogic al rasei, completată de către solicitanţii prestatori ai serviciilor va fi  însoţită de următoarele documente:

a) memoriul tehnic cu activităţile, inclusiv lucrările efectuate pentru realizarea obiectivelor prevăzute în programele de ameliorare şi/sau conservare, aprobat de ANZ;
b) lista activităţilor, inclusiv lucrările şi tarifele acestora pentru serviciile prevăzute la art.7 alin.(2) în luna/trimestrul pentru care se solicită ajutorul de stat, avizată de ANZ;
c) facturile lunare/trimestriale în care să fie menţionate activităţile efectuate şi cuantumul acestora, precum şi perioada facturată; copii certificate conform cu  originalul de către solicitant;
d) copia atestatului de producător, în cazul beneficiarilor persoane fizice, la depunerea primei cereri de plată; în cazul în care nu s-a eliberat atestatul de producător, dar a fost solicitat, adeverinţa emisă de aparatul de specialitate al primarului localităţii unde a fost depusă cererea, care să ateste solicitarea acestuia, cu obligaţia depunerii ulterioare a atestatului de producător până la finele lunii în care a fost emis acesta;
e) documentul care atestă schimbarea formei de organizare a beneficiarului serviciilor contractate după caz;
 f) dovada contului bancar activ, dacă este cazul.

Cererea de plată a ajutorului de stat pentru serviciile de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, completată de către solicitanţii prestatori ai serviciilor de determinare a calităţii genetice a raselor de animale va fi însoţită de următoarele documente:
   a) memoriul tehnic cu activităţile, inclusiv lucrările efectuate pentru realizarea obiectivelor prevăzute în programele de ameliorare şi/sau conservare, aprobat de ANZ;
   b) lista activităţilor, inclusiv lucrările şi tarifele acestora pentru serviciile prevăzute la art. 7 alin. (3) în luna/trimestrul pentru care se solicită ajutorul de stat, avizată de ANZ;
   c) facturile lunare/trimestriale în care să fie menţionate activităţile efectuate şi cuantumul acestora, precum şi perioada facturată, copii certificate conform cu originalul de către solicitant;
   d) documentele justificative de încasare de la beneficiarii ajutorului de stat a sumelor corespunzătoare, în funcţie de intensitatea ajutorului de stat pentru serviciul prestat aferent lunii/trimestrului, copii certificate conform cu originalul de către APIA;
   e) copia atestatului de producător, în cazul beneficiarilor persoane fizice, la depunerea primei cereri de plată; în cazul în care nu s-a eliberat atestatul de producător, dar a fost solicitat, adeverinţa emisă de aparatul de specialitate al primarului localităţii unde a fost depusă cererea, care să ateste solicitarea acestuia, cu obligaţia depunerii ulterioare a atestatului de producător până la finele lunii în care a fost emis acesta;
   f) documentul care atestă schimbarea formei de organizare a beneficiarului serviciilor contractate  după caz, originalul şi copii pentru efectuarea conformităţii cu originalul de către APIA;
  g) dovada contului bancar activ, dacă este cazul.

Totodată, reamintim că, pentru ajutorul de stat în sectorul creșterii animalelor, asociațiile pot opera facturile aferente serviciilor prestate accesând următoarea adresă: http://213.177.4.194:953/ 

Documentele postate / transmise vor purta sintagma „conform cu originalul”, însușite prin semnătura fermierului și vor sta la baza operării/verificării datelor în aplicațiile electronice de gestionare a ajutorului de stat și la efectuarea verificărilor administrative ulterioare.

Situația proiectelor depuse la data de 31 decembrie 2020 - PNDR 2014-2020

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin  Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA),informează potenţialii beneficiari că până la data de 01 februarie 2021 inclusiv, se depun Cererile de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în agricultură, aferente perioadei 01 octombrie - 31 decembrie 2020 (trim. IV al anului 2020).

Cererile se depun la Centrele Judeţene ale APIA, respectiv al Municipiului Bucureşti, de către administrator/reprezentantul legal sau împuternicitul acestuia, caz în care împuternicirea este emisă de către administratorul/reprezentantul legal şi este însoţită de copia actului de identitate al persoanei împuternicite.

Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre rata accizei standard şi rata accizeireduse (stabilită la 21,00 euro/1000 litri) pentrumotorina utilizată la efectuarea lucrărilor  mecanizate înagricultură a cărui valoare unitară este de 1,5258 lei/litru. 

Pentru sectorul vegetal, cererile de plată pentrurambursare se depun însoțite de următoarele documente:

a) documente care dovedesc cantitatea de ciuperci produsă, după caz;

b) situația centralizatoare a cantităților de motorinăutilizate la lucrări mecanizate, aferente perioadei pentru care solicită acordarea ajutorul de stat prin rambursare, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 9;

c) copie a facturilor/bonurilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe numele solicitanților;

d) copie a documentelor de identitate și/sau a documentelor de înregistrare, în cazul în care au intervenit modificări față de cererea de acord pentru finanțare;

e) adeverință în original de la Registrul agricol, cu suprafețele aflate în exploatare, în cazul în care au intervenit modificări față de cererea de acord pentru finanțare;

f) adeverință în original de la Direcția pentruAgricultură Județeană, pentru suprafețele plantatecu vie nobilă, în cazul în care au intervenit modificări față de cererea de acord pentru finanțare.

Pentru sectorul zootehnic, cererile de plată pentru rambursare se depun însoțite de următoarele documente:

a) situația centralizatoare a cantităților de motorinăutilizate pentru sectorul zootehnic, aferentăperioadei  pentru care solicită acordarea ajutorul de stat prin rambursare, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 9 din OMADR nr.1727/2015 cu modificările și completările ulterioare;

b) copie a facturilor/bonurilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe numele solicitanților;

c) situația privind calculul efectivului rulat/efectivuluimediu realizat, întocmită de beneficiar și vizată de medicul împuternicit de liberă practică, după caz, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 10 din OMADR nr.1727/2015 cu modificările și completările ulterioare

d) copie de pe cererea depusă de către apicultori la consiliul local în vederea asigurării acestora de vetrede stupină temporare sau permanente; 

e) copie a documentelor de identitate și/sau a documentelor de înregistrare, în cazul în care au intervenit modificări față de cererea de acord pentru finanțare.

Pentru sectorul îmbunătățiri funciare, cererile de plată pentru rambursare se depun însoțite de următoarele documente:

a) situația centralizatoare a cantităților de motorină utilizate pentru irigații, aferentă perioadei pentru care solicită acordarea ajutorul de stat prin rambursare, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 9din OMADR nr.1727/2015 cu modificările și completările ulterioare;

b) copie a facturilor/bonurilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe numele solicitanților;

c) situația centralizatoare a cantităților de apă pentruirigații, întocmită conform modelului prevăzut în anexanr. 11 din OMADR nr.1727/2015 cu modificările și completările ulterioare;

d) copie a facturilor de apă din care să reiasă volumul de apă consumat de către beneficiar/procesul-verbal de confirmare a volumului de apă livrat pentru irigații, întocmit de către orice furnizor de apă de irigații;

e) situația suprafețelor irigate, pe structuri de culturi, aferentă perioadei pentru care se solicită ajutorul de stat;

f) copie a documentelor de identitate și/sau a documentelor de înregistrare, în cazul în care au intervenit modificări față de cererea de acord pentrufinanțare;

g) dovadă cont trezorerie dacă au intervenit modificariale coordonatelor bancare față de cererea inițială.

Toate documentele depuse în copie vor fi certificatepentru conformitate cu originalul de către solicitantulsprijinului, însușite prin semnatură și vor purta sintagma“conform cu originalul”.

Pagina 10 din 273